vineri, 13 ianuarie 2012

Dieta Rina sau dieta de 90 de zile



Prima zi

Ziua de proteine - se vor consuma proteine (carne şi produse lactate), dar şi legume şi o felie mică de pâine.

A doua

Amidon - trebuie să mănânci în principal carbohidraţi complecşi, cum ar fi cerealele şi rădăcinoasele, dar şi legume.

A treia zi

Carbohidraţi - trebuie să consumi prăjituri şi produse de patiserie, iar la cină dulciuri, îngheţată sau ciocolată neagră. Ciocolata este foarte importantă pentru că este benefică pentru inimă deoarece conţine substanţe care scad nivelul colesterolului.

A patra zi

Vitamine - acum poţi consuma în orice cantitate numai fructe, nuci şi seminţe, iar dacă doreşti le poţi combina cu legume.

Alimentele indicate:

Ziua de proteine
Orice sortiment de carne (vită, pui, porc sau curcan), iar dacă doreşti în loc de carne se pot consuma trei ouă fierte sau prăjite ori brânzeturi sau caşcaval, cu o felie de pâine integrală. Dacă vrei, poţi opta şi pentru fructe de mare sau pentru orice sortiment de peşte. Totodată, la prânz se recomandă să bei şi un pahar de suc proaspăt de roşii. La cină poţi mânca legume (în orice cantitate), preparate sub orice formă, dar fără ulei, cu excepţia celor care conţin amidon, cum ar fi cartofii.

Atenţie! Numai în această zi ai voie să consumi produse lactate.

Ziua de amidon
Ziua de amidon este ziua dedicată consumului de legume. Pe parcursul acestei zile ai voie să consumi orice sortiment de legume şi verdeţuri: fasole, mazăre, linte, cartofi, năut şi soia, obligatoriu fierte. Totodată, poţi opta şi pentru orez, arpacaş, hrişcă sau alte cereale sau pentru o supă de zarzavat. Pe lângă acestea, la prânz este permis să se consume şi o felie de pâine integrală. La prepararea legumelor se pot folosi condimente, sare, ketchup sau suc de roşii. La cină se vor consuma aceleaşi alimente, dar în cantităţi mai mici.

Ziua de carbohidraţi
În această zi, la prânz, poţi consuma paste fierte cu condimente sau sosuri pentru pizza ori ketchup, bulion sau roşii, dar şi legume sau cereale. Cina poate fi compusă dintr-o felie mică de tort sau o prăjitură ori două sau trei bucăţi de cozonac. Dacă doreşti, la cină poţi mânca trei cupe de îngheţată şi obligatoriu o bucată de ciocolată neagră.

Ziua de vitamine
În ziua dedicată vitaminelor ai voie să consumi orice fel de fructe, proaspete sau uscate, în cantitate nelimitată, dar şi legume proaspete. Sunt foarte indicate şi sucurile proaspete de legume şi fructe, dar şi nucile sau seminţele, în porţie de 25 de grame.

Ceaiul şi cafeaua se pot consuma în orice cantitate, dar fără zahăr sau lapte. Totodată, pe parcursul dietei nu se poate omite niciun aliment, deoarece fiecare are rolul său, iar dacă nu le consumăm pot apărea carenţe care pot duce la anumite afecţiuni. De menţionat este faptul că pe parcursul acestei diete se poate regla nivelul tensiunii arteriale. Asfel, persoanele care suferă de hipertensiune arterială, după numai câteva săptămâni de dietă vor putea chiar să renunţe la medicamente, bineînţeles sub supravegherea medicului. După terminarea acestei diete avem voie să mâncăm normal, dar pentru încă 90 de zile, la micul dejun se vor consuma doar fructe. În mod normal, dacă şi în următoarele 90 de zile mai slăbim încă trei kilograme, înseamnă că în urma dietei au avut loc schimbările de metabolism scontate.

ATENŢIE!

Dieta Rina 90 nu poate fi urmată de persoane care suferă de diabet sau afecţiuni ale stomacului. Dieta poate fi începută numai după consultarea prealabilă a medicului şi de către persoanele fără antecedente medicale.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu