O, Iisuse, Tu, singurul Prieten al singurătăţii mele,
ai milă totdeauna de dragostea mea, căci totdeauna este slabă...
Când este fericită, se pierde cu totul în bucuria ei şi uită că mai este încă pe pământ.Atunci îşi descoperă tot lăuntrul şi îşi dăruieşte tot avutul cel mai de preţ,
nemaiţinând seama că ar putea fi privită cu dispreţ, ca o uşuratică.
Sau bănuită de risipă, ca o nebună.
Când este mâhnită, iarăşi se pierde cu totul în durerea şi în lacrimile ei,
uitând de orice trecut şi de orice viitor fericit.
Când îi vine un oaspete nou, se pierde cu totul în încrederea ei,
uitând de toţi cei dinainte care au venit numai s-o jefuiască.
Atunci îşi întinde masa cea mai largă, cu dărnicia cea mai largă
şi aşază în faţa oricui tot ce are mai bun în cămările sale.
Ca oaspetele să plece cât mai sătul şi cât mai mulţumit.
Nici mai gândindu-se că au fost atâţia dintre aceştia care i-au batjocorit dărnicia, numind-o nesocotinţă.
Când face cuiva o făgăduinţă, se pierde cu totul în grija de a şi-o împlini mai devreme şi mai mult chiar decât ar trebui.
Fără să se mai gândească la niciuna din ostenenile ori pagubele care o costă aceasta.
Când nu i se răspunde,
se pierde cu totul în a-şi găsi numai ei vreo vină pentru tăcerea nedreaptă.
Iar dacă nu îşi află vina căutată – şi-o inventează,
numai spre a nu-şi opri niciodată, asupra nimănui, vreo bănuială că a înşelat-o.
Când trebuie să se întoarcă singură de acolo de unde se aşteaptă să plece însoţită,
sau când trebuie să culeagă un spin în loc de o floare şi o rană în loc de mângâiere, sau când trebuie să îşi aducă înapoi darul neprimit –
în loc să aducă o îmbrăţişare plină de recunoştinţă,
sau când trebuie să însoţească un sicriu în loc de un steag
şi să plângă pe o piatră în loc de un umăr,
sau când trebuie să strângă o bănuială, în loc de o încredinţare
şi o teamă în loc de o siguranţă,
sau când trebuie să plece însetată chiar de lângă izvorul
până la care a răzbătut cu nespuse primejdii şi osteneli,
ai milă atunci totdeauna, Preaiubitul meu, de inima mea slabă!
Înnoieşte-mi de fiecare dată încrederea în iubirea Ta! Şi în însuşirea tuturor semenilor mei de a putea iubi cu adevărat.
Fă ca dragostea celor puţini, care îmi sunt alături, să-mi fie de un preţ mai mare
decât toată ura celor mulţi, care îmi sunt împotrivă.
Fă ca preţuirea celor cinstiţi să-mi fie mai însemnată decât dispreţul tuturor celorlalţi.
Fă ca amintirea tuturor bucuriilor pe care le-am avut să-mi fie mai mare decât oricare durere şi dezamăgire pentru cele pierdute.
Fă ca dulceaţa dragostei adevărate să-mi fie mai netrecătoare
decât amărăciunea celor ce m-au înşelat,
şi clipele strălucite, petrecute pe munte cu Tine,
să-mi fie o răsplătire nespus mai grea decât toţi anii îndelungaţi târâţi în întuneric printre monştri
Că prin toate acestea, Tu i-ai dat iubirii mele sau i-ai luat ceva,
numai ca să o faci mai frumoasă.
AMIN!
Traian Dorz
